24/09/2018
🎀 Sprâncene perfecte – ghid complet de întreţinere 🎀
♥️"Sprâncenele contribuie la echilibrul estetic al întregii fizionomii, marcând prin formă şi proporţie vârsta, statutul, epoca şi, cel mai important, expresia personalităţii."
♥️Incadrând chipul şi subliniand privirea, sprâncenele contribuie foarte mult în comunicare, fiind responsabile pentru 80% din mimica feţei – sprâncenele arcuite denotă uimire, cele apropiate anunţă supărare, sprâncenele aproape deloc arcuite sugerează blândeţe, seninătate. Iar odată ce intervenim prin pensare, expresivitatea sprâncenelor nu cunoaşte limite.
♥️Datorită puterii lor de a conferi personalitate feţei, sprâncenele au fost cel mai puternic influenţate de moda veacurilor. în anii 1920, sprâncenele naturale erau rase şi redesenate intr-o linie subţire şi alungită, cu un aer uşor pensativ, dramatic, iar după un deceniu se purta o formă de sprâncene asimetrică, curbată, însă tot subţire.
♥️In deceniile ce au urmat, forma clasică de sprâncene a devenit etalonul frumuseţii, modelul fiind preferat şi în zilele noastre de majoritatea femeilor. Iar pentru a deveni arcuite, ascendente, dese şi simetrice, sprâncenele au nevoie de îngrijire susţinută.
‼️‼️Deşi cel mai indicat este ca prima pensare să o laşi în mâinile unui specialist care poate aprecia corect raportul dintre forma sprâncenelor şi trăsăturile chipului tău, există câteva repere standardizate menite să te ajute să te ocupi singură de îngrijirea sprâncenelor:
1️⃣. Tunderea sprâncenelor
Cele mai multe dintre noi au nevoie doar de stăpânirea artei de tundere a sprâncenelor pentru a le conferi un aspect îngrijit. Limitează porţiunea cu fire de la capătul interior al sprâncenei şi piaptănă-le în sus.
Tunde vârfurile, folosind o foarfecă pentru păr, orientând-o cu lamele către nas. Porţiunea următoare din sprânceană, cu fire orientate orizontal, până după punctual de inflexiune al sprâncenei, piaptănă-le în jos şi tunde-le cu foarfeca orientată tot către nas.
2️⃣. Pensarea sprâncenelor
Forma sprâncenelor influenţează armonia întregii feţe, echilibrând mărimea şi distanţa dintre ochi, mărimea nasului sau lungimea frunţii.
Pentru a înţelege mai bine cu funcţionează proporţiile de aur în pensarea sprâncenelor, ţine un creion sau o pensulă în poziţie vertical, sprijinit de partea lateral a nasului şi observă punctul în care obiectul atinge sprânceana. Acela este, în condiţii optime, locul de und ear trebui să înceapă sprânceana.
Pornind tot de la baza nasului, plasează pensulă în diagonală spre punctul de inflexiune al sprâncenei, până ajunge în dreptul părţii exterioare a irisului, în momentul în care priveşti înainte. Acela va fi punctual cel mai înalt al sprâncenei.
O diagonală sugerată prin coada pensulei de la baza nasului înspre colţul exterior al ochiului îţi va spune exact unde ar trebui să fie coada sprâncenei. Ca punct de reper, atât începutul, cât şi coada sprâncenelor ar trebui să fie plasate pe aceeaşi linie.
Nu orice femeie poate purta insa aceast model clasic de sprâncene. In funcţie de forma feţei, sprâncenele vor suferi transformări necesare pentru a realiza un echilibru compositional.
Pentru a “corecta” faţa rotundă, o formă de sprâncene mai arcuită şi ascendentă îi va conferi lungime, iar pentru o faţa pătrată, cu linia mandibulei pronunţată, cea mai potrivită formă de sprâncene este cea uşor arcuită şi de o grosime medie.
3️⃣.Grosimea sprâncenelor
Grosimea sprâncenelor este dictată, precum am văzut mai sus, de forma feţei şi de trăsături. Dacă ai o fizionomie delicată, fruntea şi ochii mici, atunci este indicat să alegi sprâncene subţiri, însă dacă ai trăsături puternice şi fruntea lată, cel mai bine foloseşti grosimea sprâncenelor în avantajul tău şi nu intervii prea mult prin pensare.
Acelaşi sfat se aplică şi în cazul persoanelor cu ochii mari (exemplu – Broke Shields, Audrey Hepburn), care sunt avantajate de o grosime mai mare a sprâncenelor.
Prin pensarea corectă a sprâncenelor se pot realiza chiar şi corecţii ale ochilor. Mărind distant dintre sprâncene, vei crea impresia că ochii sunt mai puţin apropiaţi decât sunt în realitate. Viceversa se aplică dacă ai ochii prea depărtaţi. Miscorand distanta dintre sprâncene şi accentuând prin îngroşare punctul de pornire al sprâncenelor, ochii tăi vor părea mai apropiaţi.
4️⃣.Epilarea sprâncenelor
Epilarea sprâncenelor este, din punctual meu de vedere, o necessitate doar în cazul în care este brunetă naturală, iar firele de păr cresc repede şi asimetric, în urmă pensării. Mergând la un salon avizat (din câte am înţeles, saloanele Anastasia Soare folosesc această metodă) te vei bucura mai mult timp de forma de sprâncene pe care ai obţinut-o.
P.S Sper să vă fie de folos, un început de săptămână cât mai frumos și cu spor 🔥🍁🍂👑