23/05/2025
Pentru a crea o rochie după personalitatea fiecărei cliente în parte este nevoie de vulnerabilitate. Fiecare trăsătură a noastră poate avea corespondență vizuală în liniile, materialul, designul sau volumele rochiei. Și pentru că vulnerabilizarea nu este ușoară, mai ales față de un străin, fac eu acest prim pas pentru a vă fi vouă mai ușor la programările de consultanță.
Numele meu este Ana, am 32 de ani și privită de departe sunt un om al contrastelor. Sunt justițiară, dar am un suflet sensibil și încerc să-mi canalizez dorința pentru dreptate într-un mod blând. Sunt extrovertă și uneori optimistă până la naivitate, dar în inima mea își fac deseori loc confortabil o multitudine de frici (și nu îmi vine ușor să le împărtășesc). Sunt o mare iubitoare de frumosul din natură și artă, dar am zile, uneori chiar săptămâni, în care a ieși din casă pentru a mă încărca de frumos și inspirație cere de la mine puteri supranaturale. Sunt Ana și am crezut că voi fi medic, arhitect sau designer vestimentar. Sunt designer, dar nu sunt doar atât. Sunt și storyteller, o iubitoare de frumos și de cunoaștere și mai sunt o optimistă care se luptă din când în când cu tristețea.
Și toate contrastele astea își găsesc câteodată o rezolvare și în exteriorul meu. Mă puteți prinde des purtând haine cu croi masculin în culori feminine, haine largi cu bijuterii tip perlă, o juxtapunere de piese fluide cu piese structurate sau piese clasice în culori contrastante (vezi poza de mai sus).
Sunt Ana și stilul meu e în continuă schimbare, la fel ca mine.
Abia aștept să ne cunoaștem și să creez pentru tine o ținută ca o fotografie a personalității tale actuale. O ținută la care să te uiți cu drag peste ani ca la o poză în care nu erai conștientă de fotograf, dar cumva a devenit poza ta preferată pentru autenticitatea zâmbetului captat.
📷