11/08/2026
Facem un bine pentru copilași? 🥹🫶🏼🫶🏼🫶🏼
🎒 𝟕𝟕 𝐝𝐞 𝐠𝐡𝐢𝐨𝐳𝐝𝐚𝐧𝐞.
𝟕𝟕 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝘀𝗲.
𝟏𝟐 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭ăț𝐢.
Anul trecut, la prima ediție a proiectului „𝐑𝐮𝐜𝐬𝐚𝐜𝐮𝐥 𝐜𝐮 𝐯𝐢𝐬𝐞”, am reușit să echipăm 40 de ghiozdane și să aducem zâmbete pe fețele a 40 de copii.
Nu a fost ușor. În spatele celor 40 de ghiozdane au fost multă muncă, dedicare și foarte mulți oameni care au crezut în acest proiect. Și, cu această ocazie, vrem să le mulțumim încă o dată tuturor celor care au pus umărul la această poveste, fie ca voluntari, donatori sau oameni care au ajutat ca mesajul nostru să ajungă cât mai departe.
Anul acesta ne-am dorit să ducem proiectul mai departe și să facem ediția cu 𝗻𝘂𝗺ă𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗼𝗶.
Dacă anul trecut am mers într-o singură comunitate, anul acesta ne-am dorit să căutăm familii din mai multe zone ale județului Prahova. Și, după multe discuții, telefoane și liste, am ajuns la ei.
𝟕𝟕 𝗱𝗲 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁𝗲 𝗻𝗲 𝗮ș𝘁𝗲𝗮𝗽𝘁ă.
𝟏𝟐 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹𝗶𝘁ăț𝗶 ș𝗶 𝘀𝗮𝘁𝗲.
Da, ne sperie și pe noi numărul.
Știam că ne dorim să ajutăm mai mult decât anul trecut, dar nu ne-am gândit că vom ajunge la aproape dublu.
Și, cu toate că ne-am dori să putem ajuta fiecare copil despre care aflăm, anul acesta sunt ei. 𝐂𝐞𝐢 𝟕𝟕 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢.
În weekendul 𝟐𝟗–𝟑𝟎 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭, vom porni din nou la drum, localitate cu localitate, pentru a le duce micuților ghiozdanul cu care să înceapă un nou an școlar.
Până atunci, avem nevoie de voi pentru a reuși să ducem la bun sfârșit proiectul. ❤️
𝐂𝐮𝐦 𝐩𝐨ț𝐢 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚?
🎒 Poți alege să oferi 𝐮𝐧 𝐠𝐡𝐢𝐨𝐳𝐝𝐚𝐧 𝐬𝐚𝐮 𝐫𝐞𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢𝐭𝐞.
Donațiile în produse le putem prelua în Ploiești sau Strejnicu, până pe 𝟐𝟐 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭.
💙 Poți alege 𝐬ă 𝐝𝐨𝐧𝐞𝐳𝐢, atât cât poți. Puțin cu puțin se face mult și, împreună, putem reuși.
Donațiile financiare pot fi făcute în contul:
Asociația Copii cu Aripile Deschise
Banca Transilvania
IBAN: RO12BTRLRONCRT0682198501
Mențiune: „Rucsacul cu vise”
📲 Poți alege 𝐬ă 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐢 această postare, astfel încât mesajul nostru să ajungă la cât mai multe persoane.
Oricum simți să te alături, 𝐧𝐨𝐢 îț𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜ă𝐭𝐨𝐫𝐢.
Știm că binele oferit se întoarce întotdeauna. Și avem toată încrederea că, pe 𝟕 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, când clopoțelul va suna începutul unui nou an școlar, datorită vouă, cei 𝟕𝟕 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐯𝐨𝐫 𝐩ăș𝐢 î𝐧 𝐧𝐨𝐮𝐥 𝐚𝐧 𝐜𝐮 𝐳â𝐦𝐛𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞 𝐛𝐮𝐳𝐞 ș𝐢 𝐜𝐮 𝐮𝐧 𝐠𝐡𝐢𝐨𝐳𝐝𝐚𝐧 𝐧𝐨𝐮 î𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐞.
𝟕𝟕 𝐝𝐞 𝐠𝐡𝐢𝐨𝐳𝐝𝐚𝐧𝐞.
𝟕𝟕 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢.
Ș𝐢 𝐨 𝐦𝐮𝐥ț𝐢𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮.🪽