17/09/2026
Prototipul unui model nou, serie mică, de tricouri și hanorace Mândra Chic.
Cu buzunar din cânepă Semne Cusute (cânepă europeană, cu fibra prelucrată și apoi țesută la noi, în 2018)
Propunerea noastră de mesaj este 𝐍𝐮𝐦𝐚'𝐁𝐢𝐧𝐞! Una dintre cele mai întâlnite forme de salut pe meleagurile noastre, prescurtarea contemporană a lui „Sănătate, numa’ bine”. Un fel simplu și foarte de-al locului prin care își dădeau și încă își dau binețe oamenii pe aici. Dar mesajul poate fi și personalizat, dacă aveți alte vorbe pe care vreți să le purtați cu voi prin lume.
Bonus, fiecare piesă vine cu o insignă cu floare croșetată manual din fir de lână, în diverse culori.
---
Modelul face parte din colecția OI, OI, iOI! Toamnă–Iarnă 26/27, în care ne întoarcem și la materialele care au făcut parte din viața de aici. Lâna și cânepa sunt poate cele mai reprezentative fibre pentru istoria textilă a locului, chiar dacă astăzi prezența lor s-a redus mult (cânepa a dispărut iar lâna a devenit deșeu) Nouă ni se pare important să ne amintim de ele, să păstrăm vie legătura cu aceste materiale, să înțelegem rostul pe care l-au avut și pe care l-ar putea avea și să le facem, atunci când putem, din nou loc în obiecte contemporane, purtabile și folositoare, sau în conversații despre resursele locului.