Institutul de Istoria Artei

Call Directions Website Contact the business

Institutul de Istoria Artei Institutul de Istoria Artei, aflat sub patronajul Academiei Române, are o structură multidisciplinară.

Cercetările vizează arta medievală românească, arta bizantină, creaţia populară, arta modernă, arhitectura, teatrul, muzica şi cinematografia; acestora li se adaugă patrimoniul artistic naţional aflat în colecţii străine şi cel european din muzeele româneşti. Un obiectiv prioritar al colectivului de cercetători îl constituie elaborarea unor lucrări cu caracter enciclopedic: dicţionare de artişti, dicţionare de monumente, de colecţii şi colecţionari de artă, repertorii şi indexuri analitice. Alte obiective sunt dezvoltarea cercetărilor comparatiste şi monografierea unor curente încă insuficient explorate din arta românească.

📣 Ne bucurăm să anunțăm că 𝗱𝗿. 𝗗𝗮𝗻𝗮 𝗝𝗲𝗻𝗲𝗶, cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, a obținut ...
02/11/2026

📣 Ne bucurăm să anunțăm că 𝗱𝗿. 𝗗𝗮𝗻𝗮 𝗝𝗲𝗻𝗲𝗶, cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, a obținut Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România 2025, la categoria Critică și istoria artei, pentru volumul 𝗥𝗲𝗻𝗮𝗶𝘀𝘀𝗮𝗻𝗰𝗲 𝗶𝗻 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝘆𝗹𝘃𝗮𝗻𝗶𝗮. 𝗧𝗵𝗲 𝗣𝗮𝗶𝗻𝘁𝗶𝗻𝗴 (𝗰. 𝟭𝟱𝟬𝟬-𝟭𝟲𝟱𝟬).

📣 Publicată la Editura OSCAR PRINT, lucrarea cuprinde 246 de pagini și 164 de fotografii și planșe dedicate picturii renascentiste din Transilvania.

Felicitări autoarei pentru această distincție!

Renaissance in Transylvania. The Painting (c. 1500–1650), București, Editura Oscar Print, 2025. ISBN 978-973-668-664-1.

În perioada 22-26 octombrie 2026, la Târgu Jiu, s-a desfășurat 𝗖𝗼𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻𝘁̦𝗮 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ 𝗙𝗶𝗹𝗼𝘀𝗼𝗳𝗶𝗮 𝗙𝗼𝗿𝗺𝗲𝗶, organizată...
29/10/2026

În perioada 22-26 octombrie 2026, la Târgu Jiu, s-a desfășurat 𝗖𝗼𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻𝘁̦𝗮 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ 𝗙𝗶𝗹𝗼𝘀𝗼𝗳𝗶𝗮 𝗙𝗼𝗿𝗺𝗲𝗶, organizată de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși", sub înaltul patronaj al Președintelui României și al UNESCO, în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuși”, Primăria orașului Târgu Jiu și Kettle’s Yard, University of Cambridge.

Dedicată aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, conferința a reunit specialiști din domeniile artelor vizuale, filosofiei, esteticii, istoriei artei, curatoriatului, antropologiei culturale și patrimoniului, într-un dialog interdisciplinar privind actualitatea operei și gândirii brâncușiene, precum și rolul formei în definirea experienței estetice și a identității culturale.

Colegul nostru, 𝗱𝗿. 𝗘𝗱𝘂𝗮𝗿𝗱 𝗔𝗻𝗱𝗿𝗲𝗶, și reputatul specialist în opera lui Brâncuși dr. Doina Lemny, curator emerit al Musée National d’Art Moderne – Centre Pompidou, Paris, au prezentat comunicarea 𝙋𝙚 𝙙𝙧𝙪𝙢𝙪𝙡 𝙖𝙪𝙩𝙚𝙣𝙩𝙞𝙛𝙞𝙘𝙖̆𝙧𝙞𝙞 𝙪𝙣𝙚𝙞 𝙤𝙥𝙚𝙧𝙚 𝙖𝙩𝙧𝙞𝙗𝙪𝙞𝙩𝙚 𝙡𝙪𝙞 𝘽𝙧𝙖̂𝙣𝙘𝙪𝙨̦𝙞, în cadrul panelului 𝗚𝗹𝗼𝗯𝗮𝗹 𝗖𝗼𝗻𝘁𝗲𝘅𝘁𝘀, în data de 24 octombrie 2026.

Rezultat al cercetării comune realizate de cei doi istorici de artă, comunicarea a avut ca obiect readucerea în atenție a unei opere mai puțin cunoscute a lui Constantin Brâncuși, 𝘔𝘢̆𝘪𝘢𝘴𝘵𝘳𝘢 𝘢𝘭𝘣𝘢𝘴𝘵𝘳𝘢̆, care a figurat în expoziția societății Tinerimea artistică din 1913 – și despre care există surse scrise, dar nu și iconografice –, și prezentarea în premieră a unei sculpturi descoperite în ultimii ani, analizate în laboratorul de expertiză parizian Gilles Perrault și care ar putea fi originalul, fără ca autorii comunicării să revendice autentificarea acestei sculpturi.

Dr. Virginia Barbu, cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, a susținut conferința 𝘛𝘩𝘦 𝘔𝘪𝘳𝘢𝘤𝘭𝘦...
20/10/2026

Dr. Virginia Barbu, cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, a susținut conferința 𝘛𝘩𝘦 𝘔𝘪𝘳𝘢𝘤𝘭𝘦 𝘰𝘧 𝘕𝘢𝘵𝘶𝘳𝘦 𝘪𝘯 𝘊𝘰𝘯𝘴𝘵𝘢𝘯𝘵𝘪𝘯 𝘉𝘳𝘢𝘯𝘤𝘶𝘴𝘪’𝘴 𝘚𝘤𝘶𝘭𝘱𝘵𝘶𝘳𝘦: 𝘔𝘢̆𝘪𝘢𝘴𝘵𝘳𝘢 𝘉𝘪𝘳𝘥 𝘢𝘯𝘥 𝘙𝘰𝘮𝘢𝘯𝘪𝘢𝘯 𝘍𝘰𝘭𝘬 𝘛𝘳𝘢𝘥𝘪𝘵𝘪𝘰𝘯𝘴, la 𝗔𝗺𝗯𝗮𝘀𝗮𝗱𝗮 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗲𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗧𝗼𝗸𝘆𝗼 și la 𝗨𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗦𝗵𝗶𝗿𝗮𝘆𝘂𝗿𝗶, în zilele de 14 și 15 octombrie 2026. Dedicată celebrării personalității lui Constantin Brâncuși, în anul internațional al aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului, conferința a făcut parte din proiectul 𝘿𝙚 𝙡𝙖 𝙗𝙖𝙡𝙖𝙙𝙖 𝙈𝙞𝙤𝙧𝙞𝙩̦𝙖 𝙡𝙖 𝙋𝙖𝙨𝙖̆𝙧𝙚𝙖 𝙈𝙖̆𝙞𝙖𝙨𝙩𝙧𝙖̆ - 𝙀𝙘𝙤𝙪𝙧𝙞 𝙩𝙧𝙖𝙙𝙞𝙩̦𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡𝙚 𝙧𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙚𝙨̦𝙩𝙞 𝙞̂𝙣 𝙏̦𝙖𝙧𝙖 𝙎𝙤𝙖𝙧𝙚𝙡𝙪𝙞 𝙍𝙖̆𝙨𝙖𝙧𝙚, organizat de Asociația „Descoperă România” și finanțat de Ministerul Culturii.
Dr. Virginia Barbu a subliniat în prelegere dubla apartenență a lui Brâncuși la cultura occidentală și cea orientală, contribuția la reînnoirea limbajului plastic al artei moderne și dimensiunea spirituală a operei sale, respectul deosebit pe care sculptorul l-a acordat materialelor, în conexiune cu filosofia „naturalității” practicată de artizanii români din vremurile străvechi.

𝑻𝒂̂𝒏𝒋𝒊𝒏𝒅 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒖𝒏 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏 / 𝑳𝒐𝒏𝒈𝒊𝒏𝒈 𝒇𝒐𝒓 𝒂 𝑩𝒆𝒕𝒕𝒆𝒓 𝑷𝒂𝒔𝒕Masă rotundă𝟖.𝟏𝟎.𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟕:𝟎𝟎, 𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆, 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭...
07/10/2026

𝑻𝒂̂𝒏𝒋𝒊𝒏𝒅 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒖𝒏 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏 / 𝑳𝒐𝒏𝒈𝒊𝒏𝒈 𝒇𝒐𝒓 𝒂 𝑩𝒆𝒕𝒕𝒆𝒓 𝑷𝒂𝒔𝒕
Masă rotundă
𝟖.𝟏𝟎.𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟕:𝟎𝟎, 𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆, 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐞𝐢, 𝐂𝐡𝐢𝐬̦𝐢𝐧𝐚̆𝐮

În contextul expoziției 𝑻𝒂̂𝒏𝒋𝒊𝒏𝒅 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒖𝒏 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏, itineratǎ la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chişinǎu în perioada 8.10 - 22.11.2026, va avea loc o masă rotundă la care vor lua cuvântul: 𝐆𝐡𝐞𝐧𝐚𝐝𝐢𝐞 𝐏𝐨𝐩𝐞𝐬𝐜𝐮 (artist expozant), 𝐃𝐫. 𝐎𝐜𝐭𝐚𝐯𝐢𝐚𝐧 𝐓̦𝐢̂𝐜𝐮, 𝐃𝐫. 𝐋𝐢𝐥𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐑𝐨𝐭𝐚𝐫𝐮, 𝐃𝐫. 𝐑𝐮𝐬𝐥𝐚𝐧 𝐒̦𝐞𝐯𝐜𝐞𝐧𝐜𝐨, 𝐃𝐫. 𝐎𝐥𝐢𝐯𝐢𝐚 𝐍𝐢𝐭̦𝐢𝐬̦ și 𝐃𝐫. 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐂𝐚̌𝐩𝐢𝐭𝐚̌𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮. Dezbaterea este moderatǎ de 𝐃𝐫. 𝐎𝐥𝐢𝐯𝐢𝐚 𝐍𝐢𝐭̦𝐢𝐬̦ și 𝐃𝐫. 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐂𝐚̌𝐩𝐢𝐭𝐚̌𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮.

Pornind de la distincția Svetlanei Boym dintre nostalgia restaurativă și nostalgia reflexivă (Boym, 2001), masa rotundă își propune să analizeze punctele comune și diferențele dintre formele de nostalgie față de perioada comunistă din România și Republica Moldova. Ne interesează nu doar cm este rememorat trecutul, ci cm este instrumentalizat: ce este pǎstrat în mod selectiv și ce se uită în mod activ.

Totodată, ne propunem să urmărim cm se intersectează memoria politică cu abordările instituționale și cu practicile artiștilor contemporani. Vom discuta despre rolul instituțiilor culturale în promovarea adevărului istoric, într-un context marcat de mişcǎri ideologice recurente, precum și despre rolul presei și al artiștilor în articularea unei prezențe critice în comunitate și în spațiul public.

𝐏𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐧𝐭̦𝐢:
Dr. Olivia Nitis este curatoare și cercetător senior în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române. Este membră a Asociației Internaționale a Criticilor de Artă din anul 2009. A primit premiul „G. Oprescu” al Academiei Române (în colectiv) pentru volumul „Artiștii români în străinătate (1830-1940). Călătoria între formația academică și studiul liber”, Ed. ICR, București, în anul 2019. Este autoarea volumului „Istorii marginale ale artei feministe” (Vellant, București, 2014). Specializată în artă modernă și contemporană, cu un interes particular pentru arta feministă, istoriile artei din Europa de Est și practica curatorială, ea se concentrează pe discursul critic privind genul, politica și reprezentarea în cultura vizuală, vizând în mod special mecanismele de ștergere sistemică a femeilor din istoria artei, dar și alte aspecte legate de relația dintre artă și politică precum și artă și știință. Este curatoarea primului proiect internațional de artă feministă din România - „Perspective 2008” (Anaid, București) precum și organizatoarea și inițiatoarea primei conferințe internaționale dedicate problematicilor de gen, la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, în 2009. A curatoriat în instituții și galerii de prestigiu precum: Muzeul Național de Artă Contemporană, București; Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal, Sibiu; Muzeul Național Cotroceni, București; Kulturkontakt Vienna; Propaganda Gallery, Varșovia; New York Foundation for the Arts, NY; Pragovka, Praga; Muzeul de Artă Contemporană din Zagreb.
În prezent curatoriază (împreună cu Andreea Căpitănescu) proiectul 𝑻𝒂̂𝒏𝒋𝒊𝒏𝒅 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒖𝒏 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏, bazat pe conceptul său privind nostalgia politică față de trecutul comunist (prezentat la Tranzit.org/Iași și la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău, urmând să fie itinerat în decembrie 2026 la Muzeul Național al Țăranului Român din București). De asemenea, a curatoriat recent expoziția retrospectivă a Marcelei Rădulescu, 𝑭𝒊𝒃𝒓𝒂̆. 𝑹𝒂𝒅𝒊𝒐𝒈𝒓𝒂𝒇𝒊𝒂 𝒑𝒓𝒆𝒛𝒆𝒏𝒕̦𝒆𝒊, la Muzeul Național Cotroceni din București (inițiativă a Muzeului de Artă Brașov), și lucrează la expoziția personală a artistei croate Sandra Sterle, care se va deschide în acest an la Muzeul Național din Zadar, Croația.

Dr. Andreea Căpitănescu este curatoare, artistă și manager cultural, doctor în Arte vizuale al Universității Naționale de Arte din București, cu teza „Corpuri și arhitectură în mișcare. Performance în spațiul public” (2024). Este licențiată în Artă coregrafică la Facultatea de Teatru a UNATC „I.L. Caragiale” din București și a absolvit masterul în Management de proiect în limba engleză la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Este cofondatoare și președintă a Asociației 4Culture din 2010 și directoare artistică a WASP – Working Art Space and Production din București din 2012. Practica sa curatorială și cercetarea se situează la intersecția dintre artele vizuale, performance și medii digitale și investighează memoria, reprezentarea și relațiile dintre practica artistică, spațiu și contextul social.
În peste două decenii de activitate, a inițiat și dezvoltat proiecte de cercetare, producție și prezentare a artei contemporane, printre care „Performance, architecture and landscape”, „Art and landscape narratives”, „Multispecies”, „Collective Wall. Liminal Marks” și expoziția „Comunitate în solitudine. Socializarea ca practică post-analog”. A curatoriat programul de artele spectacolului al festivalului Europalia România (2019-2020) și coordonează artistic proiecte de cooperare europeană, inclusiv „Arts on the Edge Spaces” și „Life Long Burning”. Împreună cu Asociația 4Culture, a primit premiul AFCN 2019 pentru „Promovarea culturii române în lume”, acordat proiectului eXplore festival.

Dr. Liliana Rotaru este istoric și conferențiar universitar din Republica Moldova, recunoscută pentru cercetările sale privind perioada sovietică. Își desfășoară activitatea academică la Universitatea de Stat din Moldova, unde predă istoria contemporană și relațiile internaționale ale secolului XX. Este o specialistă de referință în studierea sistemului de învățământ din RSSM, analizând în lucrările sale politicile de sovietizare, rusificare și epurările ideologice din universități. Pe lângă activitatea la catedră, ea deține o funcție-cheie în educația preuniversitară, ca președinte al Comitetului Național Olimpic la disciplina „Istoria românilor și universală”. Pentru contribuțiile sale științifice remarcabile bazate pe documente de arhivă, a fost distinsă cu Diploma Guvernului Republicii Moldova.

Dr. Octavian Țîcu este istoric, conferențiar universitar și cercetător științific coordonator la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova. Licențiat, masterand și doctor în istorie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, este autorul a numeroase cărți și studii fundamentale axate pe istoria contemporană, totalitarismul sovietic, deportări și evoluțiile geopolitice din spațiul est-european (printre care volumele „Homo Moldovanus Sovietic” sau „Rusia și separatismul transnistrean”). Pe lângă o intensă activitate academică și civică, Octavian Țîcu a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ministru al tineretului și sportului (2013).

Dr. Ruslan Șevcenco este doctor în istorie și cercetător științific coordonator la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, având ca temă principală de cercetare evoluția vieții social-politice în RSS Moldovenească. A desfășurat o amplă activitate de cercetare în cadrul Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova, consacrată studierii regimului totalitar-comunist, deportărilor staliniste și rezistenței antisovietice. Este autorul unor lucrări fundamentale în domeniu, dintre care se remarcă monografiile „Viața politică în RSS Moldovenească”, „Rezistența anticomunistă în RSS Moldovenească” și „Dicționarul abrevierilor sovietice”. Este o prezență activă în spațiul public, participând constant la dezbateri și având intervenții în mass-media pe teme de istorie contemporană, control ideologic în perioada comunistă, precum și demontarea propagandei și a miturilor istorice din spațiul postsovietic.

Ghenadie Popescu (n. 1971, Florești, Republica Moldova) este artist vizual și trăiește și lucrează la Chișinău. A studiat pictura la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, iar practica sa cuprinde obiectul, performance-ul, instalația, filmul și animația stop-motion. Lucrările sale explorează identitatea locală și memoria postcomunistă, tradiția și realitățile sociale și geopolitice ale Republicii Moldova.

Expoziție itinerantă 𝑻𝒂̂𝒏𝒋𝒊𝒏𝒅 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒖𝒏 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏 / 𝑳𝒐𝒏𝒈𝒊𝒏𝒈 𝒇𝒐𝒓 𝒂 𝑩𝒆𝒕𝒕𝒆𝒓 𝑷𝒂𝒔𝒕
* 11-29 septembrie 2026 - tranzit.org/ Iasi
* 8 octombrie – 22 noiembrie 2026 - Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău
* 7-20 decembrie 2026 - Muzeul Național al Țăranului Român, București
Curatoare: Olivia Nițiș & Andreea Căpitănescu
Concept și text curatorial: Olivia Nițiș
Lucrări de: Matei Bejenaru, Tatiana Fiodorova-Lefter, Mălina Ionescu, Mălina Moncea, Sarah Muscalu, Delia Popa, Ghenadie Popescu, Marilena Preda Sânc, Carmen Raszovsky, Gheorghe Raszovsky, Renée Renard
Identitate vizuală: Ciprian Ciuclea
Producător: WASP Studios
Parteneri: tranzit.org/ Iasi; Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău; Muzeul Național al Țăranului Român, București
Sponsor: AQUA Carpatica
Expoziția face parte din proiectul 𝑨𝒓𝒉𝒊𝒗𝒆 𝒗𝒊𝒊. 𝑴𝒆𝒎𝒐𝒓𝒊𝒆, 𝒊𝒅𝒆𝒏𝒕𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝒈𝒆𝒔𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒄𝒐𝒕𝒊𝒅𝒊𝒆𝒏𝒆 / 𝑳𝒊𝒗𝒊𝒏𝒈 𝑨𝒓𝒄𝒉𝒊𝒗𝒆𝒔. 𝑴𝒆𝒎𝒐𝒓𝒚, 𝒊𝒅𝒆𝒏𝒕𝒊𝒕𝒚 𝒂𝒏𝒅 𝒆𝒗𝒆𝒓𝒚𝒅𝒂𝒚 𝒈𝒆𝒔𝒕𝒖𝒓𝒆𝒔.
Proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

🔔 Dr. Raluca Partenie, cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, este consilierul științific al...
07/10/2026

🔔 Dr. Raluca Partenie, cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, este consilierul științific al expoziției ÎMBRĂCÂND TIMPUL. BUCUREȘTI - MODĂ, MEMORIE, IDENTITATE, curatoriată de Iulia Gorneanu și organizată de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului.

Aproximativ 1.000 de piese de epocă din colecțiile private Iulia Gorneanu, Valentin&Raluca Partenie și Andreea Ciortea recompun istoria eleganței bucureștene, din secolul al XIX-lea până în anii 1940.

🏛️ ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Arcelor și Sala Librărie, str. Lipscani 84-90
🕕 Vernisaj: joi, 8 octombrie 2026, ora 18:00, cu un moment artistic susținut de actorul Filip Ristovski
📅 Perioada de vizitare: 8–31 octombrie 2026

Dr. 𝐎𝐥𝐢𝐯𝐢𝐚 𝐍𝐢𝐭̦𝐢𝐬̦, istoric de artă și cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, este curatoare...
07/10/2026

Dr. 𝐎𝐥𝐢𝐯𝐢𝐚 𝐍𝐢𝐭̦𝐢𝐬̦, istoric de artă și cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, este curatoare a expoziției 𝑺𝒂𝒏𝒅𝒓𝒂 𝑺𝒕𝒆𝒓𝒍𝒆: (𝒓𝒆)𝒊𝒏𝒗𝒆𝒏𝒕𝒊𝒏𝒈 𝒕𝒉𝒆 𝒑𝒂𝒔𝒕 (𝒓𝒆)𝒊𝒎𝒂𝒈𝒊𝒏𝒊𝒏𝒈 𝒕𝒉𝒆 𝒇𝒖𝒕𝒖𝒓𝒆, găzduită de 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐞 𝐅𝐫𝐮𝐦𝐨𝐚𝐬𝐞 𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐙𝐚𝐝𝐚𝐫 (Croația).
Vernisajul expoziției are loc joi, 𝟏𝟓 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, de la 20:00, la 𝐈𝐈 𝐏𝐚𝐥𝐚𝐜𝐞𝐬 (Cele Două Palate), Zadar.
Cu ocazia vernisajului va fi proiectat un film de Sandra Sterle, 𝑂𝑧̌𝑖𝑣𝑗𝑒𝑡𝑖 𝑑𝑗𝑒𝑑𝑎/𝑅𝑒𝑣𝑖𝑣𝑖𝑛𝑔 𝐺𝑟𝑎𝑛𝑑𝑓𝑎𝑡ℎ𝑒𝑟 (producție digitală, 15 min., 2023, imagine: Andrea Kaštelan; montaj: Dragan Đokić; sunet: Hrvoje Pelicarić).
Curatoare a expoziției: dr. Olivia Nitis.
Curatoare a programului/producătoare a expoziției: 𝐊𝐨𝐫𝐚𝐥𝐣𝐤𝐚 𝐀𝐥𝐚𝐯𝐚𝐧𝐣𝐚.

Filmul Sandrei Sterle, 𝑅𝑒𝑣𝑖𝑣𝑖𝑛𝑔 𝐺𝑟𝑎𝑛𝑑𝑓𝑎𝑡ℎ𝑒𝑟, și expoziția (𝒓𝒆)𝒊𝒏𝒗𝒆𝒏𝒕𝒊𝒏𝒈 𝒕𝒉𝒆 𝒑𝒂𝒔𝒕 (𝒓𝒆)𝒊𝒎𝒂𝒈𝒊𝒏𝒊𝒏𝒈 𝒕𝒉𝒆 𝒇𝒖𝒕𝒖𝒓𝒆 reconstruiesc o arhivă; artista ficționalizează trecutul bunicului său, Ante Jelenković – născut în 1910 la Zadar ca membru al minorității albaneze cunoscute sub numele de Arbanasi –, conturând un peisaj al realităților și ficțiunilor împletite și dezvăluind traiectoria complexă a informației pe măsură ce aceasta trece, de la geneză, prin diverse etape de transformare. Proiectul se bazează pe practica sa continuă de cercetare biografică, arhivare și autoarhivare în forme liniare și nonliniare, chestionând modul în care se construiesc documentarea și memoria. Istorisirile bunicului său reprezintă o narațiune orală, subiectivă, filtrată prin procese de rememorare și reconstrucție emoțională, care traversează noi straturi de interpretare pe măsură ce sunt repovestite. Rezultatul este un amalgam de evenimente istorice, ideologii și imaginație, modelat de interacțiunea dintre experiența directă și istoria orală lăsată moștenire de un om. În spațiul dintre teroarea istoriei oficiale scrise și evenimentele reale, informațiile biografice de fundal dezvăluie trecutul traumatic al unei persoane și al unui oraș, într-o încercare de a depăși disconfortul realității actuale. Proiectul chestionează și extinde, în mod indirect, narațiunea istorică a secolului al XX-lea și a perioadelor ulterioare, prin colectarea și prelucrarea unor materiale legate de istoria oficială și cea neoficială. Este o încercare de a discuta implicațiile schimbărilor de identitate în contextul războaielor, o tentativă de a lărgi cadrul conceptului de alteritate, atât în termeni politici, cât și personali și colectivi.
(Din textul curatorial al Oliviei Nițiș.)

Sandra Sterle (Zadar, 1965) este o importantǎ artistă multimedia a cărei activitate cuprinde filmul, fotografia, instalațiile, intervențiile spațiale și performance-ul. A absolvit secția de Sculptură a Academiei de Arte Frumoase din Zagreb în 1989 și și-a continuat studiile în cadrul Departamentului de Film și Video al Academiei de Artă din Düsseldorf (Kunstakademie Düsseldorf) în perioada 1995-1996, la clasa profesoarei Nan Hoover. Lucrările sale au fost expuse și prezentate la nivel internațional în cadrul a numeroase expoziții, festivaluri, muzee, galerii și instituții culturale, printre care Wexner Center for the Arts din Columbus, Muzeul de Artă Contemporană din Zagreb, Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía din Madrid și Nam June Paik Art Center din Seul. A primit diverse premii și burse internaționale, inclusiv ArtsLink International Fellowship, premiul Franklin Furnace Foundation și premiul Angered Residency. De-a lungul carierei sale, Sterle a explorat constant relațiile dintre memorie, arhive, istorii personale și colective, precum și modurile în care realitatea este construită prin intermediul documentării, ficțiunii și narațiunii. Lucrările sale se regăsesc în colecțiile unor muzee și arhive publice – precum Muzeul de Artă Modernă și Contemporană din Rijeka (MMSU), Galeria de Arte Frumoase din Split și colecția orașului Zadar –, dar și în colecții private. În prezent, predă la Departamentul de Film și Video al Academiei de Arte din cadrul Universității din Split.

Colaborarea sa cu Olivia Nițiș a început în 2020, când aceasta a curatoriat expozițiile personale ale artistei de la HDLU din Zagreb și la Galeria Škola din Split. În 2023, Olivia Nițiș a curatoriat, în colaborare cu Martina Munivrana, expoziția personală a artistei de la Muzeul de Artă Contemporană din Zagreb.

Expoziția va putea fi vizitată până la 15 decembrie 2026 în sălile de expoziție ale Palatului Rectorului, Cele Două Palate.
Expoziția și proiecția de film fac parte din programul dedicat împlinirii a 300 de ani de existență a comunității Arbanasi din Zadar, program organizat de Galeria de Arte Frumoase a Muzeului Național din Zadar, în colaborare cu Biroul de Concerte Zadar. Programul este susținut de: Municipalitatea Zadar, Ministerul Culturii și Mass-Mediei al Republicii Croația, Research on the Documentation and Performance of Artistic Practice.

🔔 𝗗𝗿. 𝗗𝗮𝗻𝗮 𝗝𝗲𝗻𝗲𝗶, cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, a publicat studiul 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝘆𝗹𝘃𝗮𝗻𝗶𝗮𝗻 𝗽𝗮...
30/09/2026

🔔 𝗗𝗿. 𝗗𝗮𝗻𝗮 𝗝𝗲𝗻𝗲𝗶, cercetătoare în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, a publicat studiul 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝘆𝗹𝘃𝗮𝗻𝗶𝗮𝗻 𝗽𝗮𝗶𝗻𝘁𝗶𝗻𝗴 𝗶𝗻 𝘁𝗵𝗲 𝗹𝗮𝘁𝘁𝗲𝗿 𝗽𝗮𝗿𝘁 𝗼𝗳 𝘁𝗵𝗲 𝘀𝗶𝘅𝘁𝗲𝗲𝗻𝘁𝗵 𝗰𝗲𝗻𝘁𝘂𝗿𝘆, 𝘄𝗶𝘁𝗵 𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹 𝗿𝗲𝗳𝗲𝗿𝗲𝗻𝗰𝗲 𝘁𝗼 𝗮 𝗿𝗲𝗰𝗲𝗻𝘁𝗹𝘆 𝗱𝗶𝘀𝗰𝗼𝘃𝗲𝗿𝗲𝗱 𝗵𝗶𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗰𝗮𝗹 𝗺𝘂𝗿𝗮𝗹 𝗶𝗻 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂 / 𝗛𝗲𝗿𝗺𝗮𝗻𝗻𝘀𝘁𝗮𝗱𝘁 / 𝗡𝗮𝗴𝘆𝘀𝘇𝗲𝗯𝗲𝗻 în volumul 𝘛𝘩𝘦 𝘉𝘢́𝘵𝘩𝘰𝘳𝘺 𝘔𝘰𝘮𝘦𝘯𝘵. 𝘚𝘵𝘢𝘵𝘦𝘤𝘳𝘢𝘧𝘵, 𝘙𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘰𝘯, 𝘚𝘰𝘤𝘪𝘦𝘵𝘺 𝘢𝘯𝘥 𝘊𝘶𝘭𝘵𝘶𝘳𝘦 𝘪𝘯 𝘊𝘦𝘯𝘵𝘳𝘢𝘭 𝘌𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦, coordonat de Julia Derzsi, Henning P. Jürgens, Maciej Ptaszyński și Ulrich A. Wien, apărut la editura De Gruyter, Berlin, în 2026.

Volumul reunește contribuții prezentate la Conferința Internațională 𝘚𝘵𝘦𝘱𝘩𝘦𝘯 𝘉𝘢́𝘵𝘩𝘰𝘳𝘺 𝘣𝘦𝘵𝘸𝘦𝘦𝘯 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘯𝘥𝘦𝘥 𝘩𝘰𝘮𝘰𝘨𝘦𝘯𝘪𝘻𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯 𝘢𝘯𝘥 𝘥𝘦 𝘧𝘢𝘤𝘵𝘰 𝘱𝘭𝘶𝘳𝘢𝘭𝘪𝘴𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯, desfășurată în perioada 12-13 octombrie 2023 la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române.

📣 𝗥𝗲𝘃𝗶𝘀𝘁𝗮 𝗦𝗖𝗜𝗔.𝗔𝗣 - 𝗰𝗮𝘁𝗲𝗴𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗕 𝗶̂𝗻 𝗲𝘃𝗮𝗹𝘂𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗖𝗡𝗖𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲În urma procesului de evaluare și clasificare a revistelor din do...
29/09/2026

📣 𝗥𝗲𝘃𝗶𝘀𝘁𝗮 𝗦𝗖𝗜𝗔.𝗔𝗣 - 𝗰𝗮𝘁𝗲𝗴𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗕 𝗶̂𝗻 𝗲𝘃𝗮𝗹𝘂𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗖𝗡𝗖𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲

În urma procesului de evaluare și clasificare a revistelor din domeniul Științelor Umaniste, desfășurat în 2026 sub egida CNCS - Consiliul Național al Cercetării Științifice, revista 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘴̦𝘪 𝘤𝘦𝘳𝘤𝘦𝘵𝘢̆𝘳𝘪 𝘥𝘦 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘢 𝘢𝘳𝘵𝘦𝘪. Seria Artă plastică (SCIA.AP) a obținut 88,1 puncte, fiind încadrată în categoria B a domeniului Arte vizuale.

📘Publicație academică anuală a Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, cu acces liber și sistem de evaluare colegială (peer review), 𝗦𝗖𝗜𝗔.𝗔𝗣 promovează cercetarea în domeniul istoriei artei și arhitecturii, publicând studii dedicate creațiilor și practicilor artistice în contextul lor cultural și istoric, cercetări comparatiste și contribuții privind raporturile dintre mișcările artistice autohtone și tradițiile Europei occidentale și răsăritene. Sumarul publicației cuprinde, de asemenea, recenzii de carte, cronici de expoziție și contribuții consacrate altor evenimente din viața artistică.

📘Revista 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘴̦𝘪 𝘤𝘦𝘳𝘤𝘦𝘵𝘢̆𝘳𝘪 𝘥𝘦 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘢 𝘢𝘳𝘵𝘦𝘪 a fost înființată în 1954, pentru a difuza rezultatele cercetărilor desfășurate în cadrul Institutului. Din 1964, publicația a continuat prin două serii cu profil distinct, una dedicată artelor plastice și arhitecturii, iar cealaltă teatrului, muzicii și cinematografiei.
După întreruperea apariției în 1997, 𝘴𝘦𝘳𝘪𝘢 𝘈𝘳𝘵𝘢̆ 𝘱𝘭𝘢𝘴𝘵𝘪𝘤𝘢̆ a fost relansată în 2011, într-o nouă formulă editorială, disponibilă atât în versiune tipărită, cât și online.

📘 Clasificarea obținută reprezintă o recunoaștere a activității echipei editoriale, precum și a contribuției autorilor și evaluatorilor care au susținut apariția revistei.

Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR), organizează cea ...
21/09/2026

Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR), organizează cea de-a XXII-a ediție a Sesiunii anuale de comunicări științifice 𝗗𝗔𝗧𝗘 𝗡𝗢𝗜 𝗜̂𝗡 𝗖𝗘𝗥𝗖𝗘𝗧𝗔𝗥𝗘𝗔 𝗔𝗥𝗧𝗘𝗜 𝗠𝗘𝗗𝗜𝗘𝗩𝗔𝗟𝗘 𝗦̦𝗜 𝗣𝗥𝗘𝗠𝗢𝗗𝗘𝗥𝗡𝗘 𝗗𝗜𝗡 𝗥𝗢𝗠𝗔̂𝗡𝗜𝗔.

24-25 septembrie 2026 | 09:30 | Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49–53, București

Evenimentul de înaltă ținută academică se va desfășura în format hibrid: fizic, în spațiul istoric al Sufrageriei Regale din cadrul Muzeului Național de Artă al României, și online, prin intermediul platformei Zoom: https://us06web.zoom.us/j/87692864327...
ID sesiune: 876 9286 4327 | Parolă: 242526

Ediția din acest an reunește istorici de artă, istorici-medieviști, arhitecți, restauratori, arheologi și teologi din instituții academice, universitare și muzeale din țară și din străinătate. Programul, structurat în opt sesiuni tematice, aduce în atenție rezultate recente ale cercetărilor de teren, analize iconografice și piese de patrimoniu nou identificate sau restaurate.

Sesiunea științifică se va încheia vineri, 25 septembrie, cu un eveniment cultural de excepție menit să reflecte atmosfera epocii cercetate. Ansamblul de muzică veche Dimitrie Cantemir al Catedrei de Muzică Bizantină, Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti (Pagina Oficiala) va susține concertul 𝗗𝗲 𝗹𝗮 𝗦𝘁𝗮𝗺𝗯𝘂𝗹 𝗹𝗮 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗶. Acesta va fi precedat de o prelegere susținută de dr. Cătălin Cernătescu, dedicată personalității lui Anton Pann și muzicilor religioase și laice din Bucureștiul de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Evenimentul muzical marchează totodată deschiderea manifestărilor culturale grupate sub genericul 𝗔𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗕𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗶𝗶 𝗞𝗿𝗲𝘁̦𝘂𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂 𝟯𝟬𝟰 (𝟭𝟳𝟮𝟮-𝟮𝟬𝟮𝟲), care vor continua în vecinătatea muzeului pe 26 și 27 septembrie 2026.

Address

Calea Victoriei Nr. 196, Sector 1
Bucharest
010098

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 14:00

Telephone

+40213144070

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Institutul de Istoria Artei posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Institutul de Istoria Artei:

Shortcuts

Share

Nearby clothing stores